Madlena Ulrich

Madlena Ulrich a copilărit în Germania, unde a frecventat o școală generală Montessori. În adolescență s-a mutat în Norvegia. A absolvit studii superioare pentru învățământ preșcolar și a urmat cursurile programului de Masterat în Pedagogie la Universitatea Vestfold din Norvegia.

A urmat cursurile AMI pentru educator la nivel 3-6 ani, la Colegiul Montessori Mount St. Mary din Dublin, Irlanda. Din 1995 lucrează ca educator Montessori și s-a implicat în dezvoltarea educației Montessori în Norvegia, prin susținerea de conferințe și ca Vice Președinte al Consiliului Asociației Naționale Montessori din Norvegia, NMF.

În anul 2008 a început formarea sa ca trainer: astfel, a lucrat doi ani cu Molly O’Shaughnessy în Minnesota și a făcut un curs de vară cu Ulla Wikefeldt în Suedia. În prezent este unul dintre cei mai apreciați traineri AMI și face parte din corpul profesoral AMI din China. Ține cursuri și conferințe în Norvegia și în alte țări.